DECOCTUL – fiertura plantelor

Pentru a obtine principiile active din plantele medicinale, se utilizeaza diferite metode de extractie, cum ar fi: infuzia, decoctul, maceratia, tinctura.

Decoctia este operatia de extractie ce se realizeaza prin fierberea produsului vegetal maruntit cu solventul necesar – care este, de obicei, apa -, iar lichidul obtinut este denumit decoct sau fiertura.

Cand se foloseste decoctia?

Ori de cate ori planta – sau partea din planta – care trebuie utilizata este tare si lemnoasa, este mai bine sa se prepare un decoct decat o infuzie, pentru a ne asigura ca elementele solubile ale plantei sunt transferate in apa.

Pentru a obtine un decoct, se folosesc, de regula, partile din planta din care principiile active se extrag mai greu – adica: radacini, rizomi, scoarta (coaja), etc. – si acele organe vegetale formate din tesut lemnos.

De obicei, nu prea se recomanda sa se faca decoct din flori, frunze sau fructe.

Decoctul se foloseste in acelasi mod ca si infuzia, adica se poate administra intern sau extern – mai precis, se poate bea sau se poate folosi la bai, comprese, gargare, etc.

ATENTIE !!!   Nu toate decocturile se pot consuma, la fel dupa cum nu toate sunt indicate pentru uzul extern! Interesati-va cu atentie despre planta – sau partea de planta – pe care doriti sa o fierbeti! De asemenea, mare atentie la cantitati si concentratii! Dozele mari pot fi periculoase! Iata cele mai utile intrebari pe care ar trebui sa vi le puneti inainte de a utiliza un decoct – adica o fiertura a unei plante:

  1. Se poate folosi fiertura din aceasta planta (sau din aceasta parte din planta) in modul dorit – adica fie intern (adica daca se poate bea), fie extern (adica daca se poate folosi la ce avem nevoie: comprese, bai, gargare)?
  2. Decoctul (fiertura) acestei plante are vreo contraindicatie sau vreun efect secundar negativ? Daca da, care sunt acestea? (De exemplu, poate interactiona cu alte substante?)
  3. Care sunt dozele exacte care ar trebui folosite – cantitatea de fiertura si concentratia fierturii? Aici ar trebui sa se tina cont de varsta, starea organismului, istoricul pacientului (ce boli a avut), etc.
 

Diferenta dintre decoct si infuzie

Infuzia se prepara astfel: se toarna apa clocotita peste planta (care se afla intr-un vas) si apoi se acopera vasul, deci NU se fierbe planta. La decoct se fierbe planta. Detalii interesante si deosebit de utile despre infuzie, folosirea ei si cele doua moduri de preparare a infuziei, sunt prezentate in articolul „INFUZIA – oparirea plantelor„, dedicat acestei metode frecvente de folosire a plantelor medicinale, articol publicat anterior pe acest site.

Decoctul in situatii speciale

I.   Amestec: fragil + dur

Atunci cand trebuie sa se prepare un amestec format din plante mai moi si plante mai dure (mai tari, mai lemnoase), se recomanda sa se prepare o infuzie din plantele moi si un decoct din cele tari – pentru a ne asigura ca fiecare planta este tratata corespunzator.

II.   Dur, cu ulei volatil

In cazul in care trebuie preparata o planta lemnoasa, dar care contine o multime de uleiuri volatile, se recomanda sa se marunteasca planta cat de fin posibil si apoi sa se prepare o infuzie din ea, si nu un decoct, pentru a ne asigura ca uleiurile nu se evapora.

Modalitatea de obtinere a unui decoct

Cantitatea de planta care se foloseste de obicei pentru decoct este aceeasi ca si in cazul infuziei: 1 sau 2 lingurite de planta maruntita la 250 de mililitri de apa.

Se recomanda ca decoctul – ca si infuzia si maceratul – sa se prepare numai in cantitatea necesara pentru 24 de ore si sa se pastreze la rece, deoarece o pastrare mai indelungata favorizeaza dezvoltarea microorganismelor, care degradeaza si inactiveaza principiile active. Folosirea pentru uzul intern a unor decocturi alterate poate provoca deranjamente stomacale serioase.

Decoctul se realizeaza astfel:

  1. Planta se spala (intr-o sita).
  2. Planta se marunteste.
  3. Planta maruntita se introduce intr-un vas de metal smaltuit, in care s-a turnat apa rece – niciodata nu folositi vase de aluminiu!
  4. Se pune acest vas la fiert.
  5. Dupa ce lichidul incepe sa fiarba, se lasa 20 – 30 de minute sa fiarba la foc domol. De regula, fierberea se face timp de 15 minute numai in cazul partilor aeriene si al partilor din planta care contin mucilagii, iar 30 de minute se lasa sa fiarba in cazul radacinilor, scoartelor (cojilor) si a acelor parti cu tesut mai lemnos – intrucat principiile active se extrag mai greu din aceste parti.
  6. Dupa fierbere, solutia obtinuta – decoctul – se filtreaza fierbinte (adica se strecoara).
  7. Decoctul se completeaza – pana la volumul initial de apa – cu apa fiarta si racita, adaugata peste planta din strecuratoare.

Indulcirea decoctului

Decocturile pot fi indulcite cu zahar sau miere de albine, mierea fiind si ea un factor terapeutic.

ATENTIE !!!   Mierea se poate adauga in decoct numai dupa ce temperatura decoctului a scazut destul de mult, deoarece MIEREA devine TOXICA atunci cand este adaugata lichidelor fierbinti – adica mai calde decat 40 grade Celsius !

Recomandari importante

Inainte de a incerca sa obtineti decoctul unei plante, verificati mai intai aceste patru lucruri:

  1. Daca acest procedeu de extragere a principiilor active este permis sau recomandat in cazul acelei plante sau in cazul acelei parti de planta. De exemplu, in cazul musetelului este recomandata doar infuzia (oparirea), nu si decoctul (fiertura), datorita uleiurilor volatile continute de aceasta planta, care s-ar evapora prin fierbere.
  2. Daca decoctul respectiv este permis sau recomandat a fi folosit in modul dorit (intern sau extern), pentru ameliorarea sau tratarea afectiunii dorite.
  3. Daca folosirea decoctului in modul dorit, pentru afectiunea dorita, are vreo contraindicatie sau efect secundar negativ de care trebuie sa tineti cont.
  4. Daca sunt instructiuni de preparare a decoctului specifice acelei plante – acestea pot sa difere de instructiunile generale de realizare a decoctului (poate sa difere cantitatea de planta, durata de fierbere, etc.).

Exemple de decocturi si indicatiile lor

Fructe de porumbar

Fructe de porumbar

  • Decoctul din cozi de cirese (Stipites Cerasorum) are proprietati diuretice si astringente, si este indicat in caz de cistita, afectiuni ale aparatului urinar [2][3] si diaree [4] – uz intern.
  • Decoctul din fructe de porumbar (Fructus Pruni spinosi) este indicat in diaree – uz intern [3].
  • In uz intern, decoctul de coada-calului (Herba Equiseti) este un adjuvant in caz de ulcere gastrice si gastrite, si un expectorant, pentru faza de coctiune a tusei. In uz extern, cataplasmele cu decoct de coada-calului ajuta in caz de contuzii – adica in cazul leziunilor de tesuturi manifestate prin umflaturi si vanatai. [3]
  • Baile locale si cataplasmele cu decoct din radacini de tataneasa (Radix Symphyti) sunt indicate in caz de contuzii. In uz intern, decoctul din radacini de tataneasa, fiind emolient, este indicat in caz de tuse iritativa, din prima faza. [3]
  • Baile locale cu decoct din coaja de stejar (Cortex Quercus) sunt recomandate in caz de degeraturi, intrucat stimuleaza circulatia sangelui la nivelul tesuturilor [3].

Referinte si Bibliografie

Mai multe detalii despre aceasta metoda interesanta de extractie a principiilor active din plante – decoctul – gasiti in resursele mentionate mai jos:

  1. Paginile de pe Wikipedia – in limbile engleza si franceza – dedicate decoctului.
  2. Pagina de pe Wikipedia, in limba franceza, dedicata coditei de cireasa.
  3. Cartea „Plantele medicinale – Izvor de sanatate„, scrisa de Mircea Alexan si de renumitul farmacist, fitoterapeut si academician roman Ovidiu Bojor, supranumit „Imparatul plantelor”.
  4. Cartea „Plantele medicinale in apararea sanatatii„, scrisa de farmacistul Corneliu Constantinescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *